CabinetFamilyPsy își ajută pacienții să trăiască o viață mai fericită, mai sănătoasă și mai conectată la propria realitate, concentrându-se asupra corpului și a minții. Credem că la un moment dat în viața noastră, cei mai mulți dintre noi ne simțim neînțeleși, izolați, deconectați sau cu sănătatea fizică precară, iar tratamentul acestora poate fi lăsat, uneori din cauza vitezei cu care se petrec lucrurile, pe planul doi.
O vizită la medicul de familie este benefică, deoarece acesta cunoaște particularitățile grupei de vârstă, dar și pe cele individuale. Spre deosebire de alți medici specialiști, medicul de familie relaționează pe perioade mai lungi de timp cu pacienții lui și ajunge să îi cunoască foarte bine. În consecință, actul medical este influențat pozitiv de periodicitatea consulturilor, mai ales în cazul copiilor sau a bolnavilor cronici.
București, România
office@CabinetFamilyPsy.ro
+40 752 291-674
© Copyright 2026 CabinetFamilyPsy.ro. Toate drepturile rezervate.
Varianta originală proiectată de HTML Codex
modificată și adaptată de Valdonex™